Îmi plac conferințele unde fiecare persoană invitată este la fel de importantă ca celelalte, unde capul de afiș este titlul conferinței și scopul este dialogul între părți. Am descoperit despre mine că nu mă pot desfășura în sistemele cu ierarhizare pe verticală, unde este prezentat mai întâi titlul și apoi numele, unde feedback-ul este unilateral.
Așa am ajuns la conferința neurocon 2025 unde prelegerile s-au ținut exclusiv în limba engleză. În plus, în urma fiecărei prelegeri puteai oferi feedback printr-un sistem foarte simplu și la obiect. A fost și un eveniment gratuit, pe bază de voluntariat din câte am înțeles.
Câteva idei de bază:
1. Disocierea este un mecanism de supraviețuire: te rupi de o încărcătură emoțională prea copleșitoare. Apare în urma unei traume, iar rolul ei este de a te proteja de informația traumatică. În prima fază, este un mecanism adaptativ, însă pe termen lung devine dezadaptativ. Pentru a o putea integra este nevoie să o poți recunoaște, adresa și diminua prin prezența conexiunii cu tine și cu ceilalți.
Care sunt momentele în care te rupi de tine?
2. Poate fi declanșată (trigger-uită) și se poate manifesta prin:
- Derealizare: senzația că ceea ce se întâmplă în jur nu este real; nu îți dai seama de ce faci sau spui anumite lucruri.
- Depersonalizare: senzația de a fi detașat de tine însuți; vorbești despre tine la persoana a doua sau a treia, în loc de persoana întâi.
- Amnezie disociativă: dificultăți în a-ți aminti ce s-a întâmplat.
3. Studiul frecvenței, distribuției și factorilor de risc asociați fenomenului de disociere într-o populație — adică cine, cât de des și în ce condiții experimentează disocierea:
4. Mi-a plăcut mult că focusul conferinței a fost pe contextul ecologic în care creștem. (cf. Bronfenrenner). Aceste medii pot contribui la apariția unor mecanisme de supraviețuire psihologică, precum disocierea, hipervigilența și evitarea emoțională. Anumite contexte pot deveni surse cronice de stres, afectând reglarea emoțională, atașamentul și sănătatea mintală. Printre acestea se numără:
- Familia: absența suportului emoțional, conflictele constante, violența domestică, neglijarea, abuzul sau instabilitatea relațională.
- Școala: bullying-ul, presiunea performanței, lipsa siguranței emoționale, relațiile tensionate cu profesorii sau colegii.
- Comunitatea: insecuritatea, sărăcia, discriminarea, lipsa resurselor educaționale și recreative.
- Cultura: norme rigide, rușinarea emoțiilor, stigmatizarea vulnerabilității sau a ajutorului psihologic.
- Societatea și politica: instabilitatea socială, polarizarea, lipsa politicilor de sprijin pentru sănătatea mintală, violența simbolică sau structurală.
5. La una din prelegeri a fost atins subiectul doomscrolling: termen relativ nou care descrie tendința de a derula compulsiv știri și conținut negativ online, chiar dacă acest lucru îți provoacă anxietate, tristețe sau stres. Acesta poate fi o sursă de traumatizare vicariantă.
„Neurons that fire together, wire together.” Ce te afectează pe tine, mă poate afecta și pe mine. Copleșirea, durerea și vulnerabilitatea — atunci când sunt trăite fără protecție — lasă urme și în noi, chiar și atunci când doar privești sau asculți povești dureroase.
Conferința a durat 3 zile (de joi până sâmbătă). Au fost prezentări cu aplicabilitate în viața de zi cu zi. Speakerii au fost din toată lumea. M-am bucurat din plin de contextul multicultural. S-a vorbit despre traumă, burnout, afectarea memoriei post traumă, depresie, ADHD, stres.
Sâmbătă am încheiat mai devreme și am mers către atelierul de blândețe. Dar despre acesta urmează să scriu un nou articol 🙂
